Terasa Doamnei – sau aventuri in epoca de aur
Posted on: iulie 26, 2010
- In: aberatii | restaurante
- 1 Comment
Articol scris de Oana, colega mea de calatorii de pe Blogul de vacante.
Nu merg des la restaurant, dar in rarele ocazii cand ajung am pretentia ca serviciul sa fie cel putin la nivel de nota 7. Rar mi se intampla sa imi placa ceva suficient de mult incat sa ies din comoditatea de a scrie vreun articol (nu sunt blogger, by the way). Si mai rar, adica pana acum niciodata nu mi s-a intamplat sa detest ceva incat sa mai pierd 15 minute pentru a-mi scrie impresiile intr-un Guest post.
Sunt o corporatista inraita, care munceste mult si intens. Ei bine, la sfarsitul programului aleg uneori sa ies sa mananc in oras (apropo caut bucatar personal: urasc sa gatesc). Si unele locuri ma incanta asa tare incat aleg sa revin la ele (Ibrail, Lost Society) si altele ma dezgusta si imi creeaza impresia ca ar face mai bine sa dea faliment. Unul dintre ele e Terasa Doamnei, la care am ajuns din simplul motiv ca doream neaparat sa stam la terasa, cu prietenii nostri, unii veniti cale lunga sa ne vada. Asta in conditiile in care pe Lipscani la ora 22.00 erau toate terasele arhipline.
Sa va descriu – eu, lihnita de foame (la pranz apucasem sa mananc o amarata de conserva de peste, donata cu generozitate de un coleg). Si eu, cand nu am stomacul plin, sunt CRANKY. Ne asezam frumos la masa si consultam meniul. In prealabil intreb daca formatia care se lalaia are de gand sa ia vreo pauza, sa stiu daca ne intelegem, sau vorbim pe limbaj surdo mut. Mi se raspunde ca lumea vrea muzica (ma rog, aia nu era muzica, era o lalaiala). Chelnerul, un tip la 50 ani, venit din epoca de aur, ne intreaba cu tupeu, ce dorim. Fiecare isi descrie preferintele, afland inainte ca-ciorbele se servesc pana in 18.00, mancarea gatita la fel, ramanea varianta gratar si salata. Aleg eu o ceafa de porc si cartofi la cuptor (chelnerul se faca ca n-aude si aduce cartofi taranesti, dar pentru ca nu aveam chef de cearta, am tacut). Prietenele mele aleg pe rand-vinete, intreband daca e salata de vinete, in meniu nespecificand asta. Chelnerul face pe desteptul si intreaba cum face salata de vinete acasa. Tampitule, te-ai lins pe bot de bacsis, imi zic eu in sinea mea.
A doua alegere nu e nici ea mai inspirata: branza cu smantana-nu avem (bine ca nu i-am cerut eu, care sunt pofticioasa dupa acest fel de mancare). Buuun, atunci, salata taraneasca. Chelenerul vrea in continuare sa demonstreze cat de „dastept” e muschiul sau neuronal, si insista sa aduca si gratar. Schimb de replici, fiecare,client si chelner incercand sa-si impuna punctul sau de vedere. Avantaj-CLIENTUL. Salata taraneasca nu avea insa nici o bucatica de sunca, asa cum scria in meniu.
Vin si prietenii intarziati si mai cerem ceva de baut (brusc nu mai aveau pe stoc sticla de apa mai mare si nici a doua bere dorita). Desi la alte mese serveau in continuare, inclusiv apa la sticla mai mare si bere de care cerusem si noi, au refuzat efectiv sa ne mai serveasca iar serviciul a fost total in scarba. Pacat de locatie si bietele rate din iazul aferent (care erau mai umane decat chelnerii, credeti-ma).
M-am ridicat de la masa fara sa ma fi saturat. Portia a fost minuscula, serviciile execrabile pentru banii dati (in jur de 10 euro ca idee).
Concluzia e ca acest restaurant nu vrea sa vanda (mai mult de jumatate din locuri erau goale). Criza nu e peste tot, si unele locatii nu doresc sau nu trebuie sa faca profit din activitatea trecuta in Registrul Comertului. Ne intrebam oare cum supravietuiesc?
Sfat: Ocoliti locul. Doar daca sunteti un fel de masochisti, mergeti acolo. Serviciile sunt din ce in ce mai proaste de la an la an.
Pana si mancarea de la KFC sau chiar McDdonalds merita, pe langa Terasa Doamnei.
Cineva din conducere pe faza?
Blogul lui Gabitz 
iulie 27, 2010 la 1:59 am
Angajat care contrazice clientul? Cu adevărat, un loc de evitat.
Pe de altă parte trebuie să țin și cu ursul: am văzut (mult prea des) clienți de bar/restaurant/whatever setați pe mod „cranky”, și mi-aș fi dorit să vină câte un chelner care să le spună că s-au terminat berea, apa, mâncarea și eventual aerul. Oamenii îți fac un serviciu, îți sunt… servitori 🙂 la urma urmei, dar în momentul în care clientul cere sclavie contra bani… Se cam termină povestea în momentul în care apar fițele.
La muzică e și mai simplu: dacă deja de la intrare auzi lălăieli, faci stânga-mprejur. Dacă se apucă să deranjeze după ce te-ai apucat să consumi, ceri nota pe loc (evident, dacă muzica nu-ți place).
P.S.: am fost de două ori la terasa respectivă, mi-a displăcut și mie; am rezonat la motivele enumerate în articol, însă mă nedumerește potențiala legătură dintre neplăcerile din afara terasei (job, conservă) și atitudinea neplăcută a chelnerului (aparente aplicată selectiv; alți clienți erau serviți…)